duminică, 24 martie 2013

Despre lupta şi credinţa mea


De 7 ani ne tot zbatem să ridicăm o casă şi tot de 7 ani cancerul de sân se zbate să îmi dărâme viaţa, să mă răpună. Când am cumpărat terenul şi am pus temelia casei la care visam împreună cu soţul meu, Dacian, şi cu fiul nostru, Andi, nu ştiam ce luptă dură ne aşteaptă pentru a răzbi, dincolo de visele şi interesele noastre sociale, materiale. Şi, cu toate că sunt medic, dentist, nu ştiam nici ce înseamnă ghinionul de a fi grav bolnav în România, acasă la noi. Toate dramele şi tragediile despre care am aflat până atunci au avut un impact emoţional de moment, aşa cum, pesemne, li se întâmplă celor mai mulţi. I-am ajutat şi noi pe alţii cât am putut, cu informaţii, cu relaţii, cu sfaturi, cu medicamente, cu reţete, cu bani, cu casă şi masă, cu dragoste şi rugăciuni, dar nu am putut să înţelegem cu adevărat ce înseamnă hazard şi loterie într-un sistem de sănătate, ce înseamnă tragedia cancerului în România, până nu am ajuns să luptăm pentru viaţa mea.

Se spune că oamenii merg la spital ca să scape de boli, pe când bolnavii de cancer merg la spital ca să scape de moarte. Aşa i-a spus un învingător soţului meu, un învingător care a avut şansa să se vindece în România, chiar acolo unde eu am avut neşansa de a primi un diagnostic şi un tratament greşit încă de la începutul acestui calvar.

De 7 ani merg şi eu, din spital în spital, pentru a scăpa de moarte şi pentru a învăţa ceea ce trebuia să ştiu de la bun început: că numai şi numai bunul Dumnezeu poate conduce şi câştiga această luptă! Doar cu ajutorul Lui, sub acoperământul PreaCuratei Sale Maici, se poate merge mai departe în ceea ce înseamnă Via – Veritas – Vita!
 

Mă numesc Alina Marinela Ţolea. De curând, pe 17 februarie am împlinit 36 de ani. Soţul meu, Axente Dacian, are 43 de ani, iar fiul nostru scump, Paul Andrei, are 11 ani. Anul acesta, în preajma Paştilor Ortodoxe, amândoi îşi vor mai adăuga un an, o treaptă la scara vieţii. Dacian pe 4 mai, Andi pe 8, în ziua pomenirii Sfântului Evanghelist Ioan, Apostolul Iubirii. Tot anul acesta, în luna iulie, am întâlnirea de 10 ani de la absolvirea facultăţii, întâlnirea cu foştii mei colegi, astăzi medici dentişti, răsfiraţi în toată ţara şi în toată lumea, după nevoi şi pasiuni, pe care abia aşteptăm să ni le împărtăşim. Până atunci, însă, eu mai am de dat câteva bătălii, rugându-l pe bunul Dumnezeu să mă conducă spre mai înaltă credinţă, mai largă iubire şi mai adâncă smerenie, adică spre mai multă izbândă!

 Astăzi, după 7 ani de investigaţii şi terapii în clinici româneşti, maghiare, ruseşti şi austriece, după suişuri şi coborâşuri duhovniceşti în alternanţa dintre reţetele alopate şi cele naturiste sau holistice, dintre competenţă şi incompetenţă, onestitate şi neseriozitate, dintre şansă şi neşansă, încredere şi neîncredere, dintre ispită şi răbdare, am fost acceptată la o clinică din Houston, Texas (S.U.A.), pentru a beneficia de tratamentul cu antineoplastoni al doctorului şi biochimistului Stanislaw Burzynski. (http://www.burzynskiclinic.com/)

 
Aşa cum unii contestă tehnicile alopate, chimioterapia, radioterapia şi chiar intervenţiile chirurgicale, aşa sunt contestate de către alţii tratamentele alternative, inclusiv cel cu antineoplastoni, al doctorului Burzynski. Statisticile şi cei mai mulţi dintre pacienţii clinicii din Houston depun, însă, mărturie pentru eficienţa şi beneficiile acestui tratament. Mulţi dintre pacienţii doctorului Burzynski sunt astăzi vindecaţi de cele mai agresive şi mai avansate forme de cancer, ceea ce îmi dă şi mie astăzi, în postul Paştilor, o nouă rază de speranţă. Eu, una, am experimentat cam tot ceea ce îţi poate da medicina alopată, inclusiv eroarea de diagnostic şi de tratament din cauza căreia a revenit boala la începutul lui 2010, eroare evidenţiată la Viena, la clinica AKH, care, după cum mi-a spus profesorul Christoph Zielinski, m-a făcut să pierd trei ani de tratament corect, tratament care, în mod normal, la stadiul în care a fost depistată boala, 2A, ar fi avut cele mai mari şanse de vindecare. Deoarece în România analizele hormonale au fost greşite, tratamentul nu a inclus metoda de inhibare hormonală, care acţiona direct asupra cauzei şi a stimulilor bolii. Astfel, de la începutul lui 2007 până la sfârşitul lui 2010 am trăit şi am fost tratată în eroare.

 
Dumnezeu să-i ierte pe cei ce au greşit şi să-i ajute să nu mai greşească pentru a nu mai complica sau zădărnici tratamentele altor bolnavi şi vieţile altor familii!

 
Astăzi, însă, mâna întinsă de un doctor cu un tratament neconvenţional, care a dat rezultate spectaculoase în multe cazuri deosebit de grave, mă face să îmi adun toate puterile şi, aşa cum procedez din 2010 încoace, în ascultare şi cu binecuvântare duhovnicească, să purced într-o nouă luptă, strigând cu lacrimi ca acel părinte care zicea: “Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” (Marcu, 9:24).

 
După ce m-am aflat în adâncul prăpastiei, fiind în comă trei zile într-un spital din Bucureşti, după mai bine de trei ani de când unii mi-au mai dat şase luni de viaţă, după 40 de şedinţe cu chimioterapie la Viena, care mi-au făcut şi bine, prelungindu-mi viaţa, dar şi rău, şubrezindu-mi trupul, acum, când s-a ivit această şansă, consider că Dumnezeu mi-a întins din nou mâna, ajutându-mă să mă mai ridic o dată, să mă nevoiesc şi să mă îndrept, pentru a mă mai bucura de credinţă şi de dragoste, de fiul meu, de soţul meu, de familia şi de biserica noastră!

 
În final, doresc să schimb perspectiva în care am început aceste text, aşa cum şi boala m-a învăţat să îmi schimb perspectiva asupra vieţii şi asupra căii pe care suntem meniţi să păşim.

 De 7 ani cancerul ne împiedică să ne construim casa la care am visat, casă pe care am şi scos-o la vânzare, fără a reuşi încă, din cauza crizei, să o vindem. Tot de 7 ani, însă, casa noastră, adică bunul Dumnezeu împreună cu familia, cu prietenii  şi cu duhovnicii noştri, toți oamenii buni care ne-au ajutat, împiedică boala să mă răpună. Timpul care ne-a fost dat şi care ne mai este dat ne ajută să ne înţelegem atât rostul, cât şi originea, adică adevărata noastră casă, a cărei proiecţie aici, pe Pământ, este Biserica şi Familia, Ortodoxia. Ori asta a devenit cel mai important lucru pentru care mă lupt eu astăzi.

 
Mulţumindu-vă pentru înţelegere, pentru timpul şi ajutorul acordat, mă rog ca bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne lumineze mereu şi pretutindeni!

 
Alina Marinela Ţolea

Bucureşti, 25 martie 2013

P.S. În imaginile de mai jos se poate vedea o parte din corespondența cu echipa doctorului Burzynski, în care sunt trecute și câteva dintre costurile solicitate pentru început. O analiză specifică pe care o fac ei într-un laborator din Arizona costă 5000 USD, consultația de bază este 1250 USD, iar depozitul solicitat pentru începerea tratamentului este de 13500 USD. Din discuțiile purtate am înțeles că tratamentul va dura o lună de zile, iar costurile acestuia se situează undeva în jurul sumei de 30000 USD, funcție de evaluarea pe care o vor face și de complexitatea tratamentului. Dată fiind starea mea, au spus că trebuie luată în considerare o repetare a tratamentului, la o lună, funcție de evaluarile primei etape. Toate acestea pot ridica costurile tratamentului la 50-60000 USD.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu