America. Totul e
mare, enorm, aş zice disproporţionat. „Too big to fail”, spune titlul unui
film recent. Prea mare ca să poată fi înţeles, aş zice iarăşi eu. Ca să cunoşti
America cred că n-ai cum să scapi de acest too
big, iar pentru noi încă de la plecare totul a fost prea mare, distanţa de
parcurs de aproape 11000 de km, înălţimea la care am zburat, de aproape 11000
m, dar mai ales, din nefericire, povara pe care a trebuit să o suporte Alina.
Povara unei călătorii prea mari. Provocarea n-a fost însă prea mare. A fost pe măsura îndrăznelii noastre, aşa că, Slavă Domnului!, până aici totul e în regulă.
Andi a trecut cu
FB testul zborului intercontinental, de aproape 14 ore, bifând primele 24 de
ore în care nu a pus capul pe pernă. A recuperat însă cu brio în Houston.
Alina a recuperat
şi ea energia pierdută pe drum, astfel încât pe 25 şi 26 a putut petrece
aproape toată ziua la clinică pentru consultaţii, teste, analize imagistice,
discuţii şi, pentru că suntem în America, un fel de negocieri. Joi s-a întâlnit
cu vreo trei oncologi, între care şi cu doctorul Stanislaw Burzynski, cu nişte
pacieţi din California, din Ohio şi din Italia, cu consultantul financiar şi cu
nutriţionistul, iar vineri a început tratamentul cu antineoplastoni, care va
dura trei luni, dar, după ce marţi va veni rezultatul analizelor genetice pe
blocul de parafină trimis de la Cluj la Caris Lab., în Phoenix, Arizona, va
primi o schemă completă de tratament, care va include şi chimioterapie şi un
tratament ţintit, de nouă generaţie. Tratamentul va fi ajustat pe parcurs, după
ce va veni - peste vreo trei săptămâni - un alt rezultat, de la Boston, pe o
probă recoltată vineri din fluidul pleural, pentru o nouă analiză genetică, de
data asta una care urmăreşte mutaţiile survenite pe parcursul evoluţiei bolii.
Atunci s-ar putea ca tratamentul ţintit să sufere modificări, dar asta vom afla
acasă, deoarece vom pleca mai repede, pentru a putea face tratamentul cu
chimioterapie în ţară. În America tratamentele cu chimioterapie sunt extrem de
scumpe, depăşind suta de mii de dolari pe an pentru orice susbstanţă
administrată. Având în vedere că Alina trebuie să ia vreo 3 şi că în Europa putem
acoperi costurile prin asigurare, e de preferat să ne întoarcem cât mai repede
pentru a completa tratamentul cu antineoplastoni cu chimioterapa prescrisă de
oncologii de la clinica Burzynski.
În fine, cum
spuneam, totul e mare aici, în Houston, în Texas, în America. De la
infrastructură la camioane, de la clădiri la parcuri, de la parcări la maşini
şi jeep-uri, de la stadioane la programul sau la traficul infernal pe care
trebuie să îl suportăm zilnic, de la burţile şi hainele celor mai mulţi americani (cred că la capitolul ăsta femeile îi bat pe bărbaţi!) la costul
analizelor de laborator sau la cel al tratamentelor medicale. Prea mare, mult
prea mare ca să ne fi putut permite ceva fără ajutorul prietenilor şi al
îngerilor care ne-au ajutat să ajungem aici, să nutrim speranţe pentru viitor,
să luptăm pe mai departe pentru dragoste, pentru credinţă, pentru viaţă.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Dacian Ţolea - 27 aprilie 2013, din Houston (Texas), de acasă de la Lea şi Andrei Torok
.jpg)
.jpg)
